LIBERTATEA GÂNDIRII – efectul principal al deblocării Cosmoenergetice

Încă de la începutul existenței sale raționale, omul a încercat să lupte cu propiile  dileme, vicii și demoni. Am venit pe acest pământ pentru a experimenta, pentru a simți tot ce ne oferă această reîncarnare, indiferent dacă aceste acțiuni ne fac bine sau nu. În fond, la început nu prea contează ce și cum facem, dar ulterior, apar consecințele, apar viciile, comportamentul previzibil, gândirea comună a societății în care ne dezvoltăm (de regulă inconștientă). Ușor, ușor realizezi că  faci parte dintr-o ”turmă de oi”, fără să știi cine este păstorul. Te trezești într-o dimineață și urli de durere, fără să te doară ceva, acel ”urlet” pe care nu-l aude nimeni, dar care te omoară din interior. Este momentul în care înțelegi că undeva, ceva s-a blocat și nu mai poate continua în așa mod. Tezaurul mondial spiritual abundă în tehnici și metode  de dezvoltare personală ce au ca scop deblocarea energetică a corpului uman. Principalul impediment în deblocarea energetică a omului îl reprezintă însuși omul și lipsa voinței de a se autodezvolta. Omul necesită o perfecționare continuă pentru a-și restabili  armonia interioară. Orice acțiune externă, cu energii benefice, are un efect de scurtă  durată, omul se simte eliberat, dar nu liber. Pentru a fi liber este nevoie ca eliberarea să se producă din interior. Terapiile cosmoenergetice, prin acțiunile lor, eliberează conștiința umană pentru a fi independentă în deciziile luate, pentru ca omul să părăsească ”turma” și să se bucure de LIBERTATE, să-și trăiască propia viață și nu viața impusă/indusă de alții, de societate, de anturaj. Echilibrarea energetică corectă are ca efect LIBERTATEA GÂNDIRII, libertatea în luarea deciziilor corecte pentru viața pe care o trăim, LIBERTATEA de a fi fericit alături de familia ta. Pentru obținerea libertății interioare absolute eu recomand COSMOENERGETICA.
Progresor Internațional în Cosmoenergetică,
Cotruță Andrei