CUM ATRAGEM ENERGIILE MATERIALE ÎN VIAȚA NOASTRĂ

Marea majoritate a oamenilor au o atârnare ironică față de energiile fine care ne înconjoară.  Nu este de mirare, deoarece niciodată, nimeni nu ne-a învățat că există astfel de energii  sau cum să ne atârnăm față de ele. Tot mai multe voci încep sa comunice în șoaptă și despre Legile Energiilor Fine din universul nostru, forța nevăzută de care depinde soarta noastră. Secretul abundenței materiale se află undeva în centrul acestor energii, acolo este ascunsă cheia bunăstării materiale, rezolvarea problemelor cu banii. Tot ce vedem noi în jurul nostru: oameni, animale, păsări, copaci, munți etc. nu sunt altceva decât materializarea acestor energii. În esență,  energia nu este nici pozitivă, nici negativă, ea este sau nu este. Numai în momentul în care noi folosim energia în scopurile proprii, cu ajutorul gândurilor și simțurilor noastre, începe polarizarea  acesteia, gândurile  pozitive o polarizează pozitiv, iar gândurile negative o polarizează negativ. Sub aspect material, energia polarizată pozitiv generează abundență materială, iar energia polarizată negativ – datorii. Cea mai delicată problemă o au cei care nu au nici abundență, nici datorii, aceștia din urmă, nu au energie materială neutră pentru a o polariza, gândurile și simțurile lor NU AU CE POLARIZA, astfel ei se ”zbat” de la o zi la alta pentru a supraviețui.

Energia te poate vindeca, dar tot ea te poate distruge. Este un mesaj către aceia care consideră banii ca fiind ceva murdar, pătat, „forța răului„ fără să realizeze cât rău își produc lor printr-o astfel de atârnare față de energiile materiale. În secolul XVII, cneazul Vasilii Golițân (1682-1689 – Rusia) spunea: „ Bogăția nu este necesară pentru a umple cuferele, ci pentru a arăta supușilor stilul corect de viață a inițiaților (culților), iar biblioteca mea personală va educa un derbedeu și îl va transforma într-o persoană cultă mai rapid și mai sigur decât ambarele mele pline cu bogații„. În limba rusă, cuvântul „bogăție„ (Богатство) are radacina  «Бог» – DUMNEZEU. A fi BOGAT însemnă a-L avea pe Dumnezeu cu tine, a împărtăși din întelepciunea și inițierea ta tuturor celor care au nevoie de ea. Energia divină din sufletul tau, bogăția sufletească, gândurile pozitive, evolutive vă pot ajuta să descoperiți magia energiilor materiale. Din păcate, cei ce posedă o astfel de energie duc lipsă de bani și consideră că tot ce au citit mai sus sunt doar „aberații ”. Nimic mai fals, totul este real, totul funcționează conform legilor energiilor fine. Pentru a se materializa energia materială, ea trebuie să circule liberă prin corpul nostru. Orice blocaj energetic generează și blocarea energiilor materiale.

Nu poți avea rezultate bune prin aplicarea unei proceduri generale de deblocare energetică, deoarece fiecare dintre noi are propriul blocaj, individual și unipersonal, fapte proprii sau evenimente care au declanșat blocarea energiilor materiale. Acestea blocaje îmbracă forma unor programe distructive din neam, transmise din generație în generație, programe dobândite în această viață, sau pur și simplu atacuri energetice ce „sug„  toată energia ta materială. În sinea ta, tu ești conștient că nu aici este locul tău în lumea asta, tu trebuie să fii avut, să nu duci lipsă de nimic și cel mai important este să fii FERICIT. Dar, din pacate, realitatea este alta. Este un semn clar că energiile tale materiale sunt blocate, astfel nu se materializeză.

Amintiți-vă ce va spuneau părinții în copilărie: „banii se câștigă greu…„ , „vei munci și vei avea…„ , „banii sunt ochii dracului…„. Toate aceste mesaje au contribuit din plin la blocarea energiilor materiale. Observați ce se întîmplă în jurul vostru, în majoritatea cazurilor,  cei care au avut în copilărie – au și acum, cei care nu au avut –  nu au sau dacă dobândesc ceva, în scurt timp pierd totul. Secretul se află în educația primită, cei 7 ani de acasă. În familiile bogate există o anumită atârnare față de energiile materiale, un respect față de acestea (a nu se confunda cu banii, banii sunt hârtii colorate, mijlocul prin care se materializeză energia materială), în familiile sărace există o ură față de energiile materiale, deoarece toți muncesc din greu pentru a obține foarte puțin și de regulă, puținul dat dispare repede, printre degete.

Toate aceste idei,  generate si promovate de către familie, cunoștințe, gândire  colectivă s-au înrădăcinat în conștiința noastră și nu fac decât să ne blocheze accesul la energiile materiale.

Voi vă puteți dori de toate, puteți gândi pozitiv, puteți să vă visați avuți, dar anume blocajele educației primite anterior vă marchează actuala dezvoltare financiară. Des auzim soluții minunate pentru a atrage bogăția, cărți scrise frumos, gânduri și maxime ale celor care au reușit în plan material, idei care promit  în scurt timp să vă TRANSFORME RADICAL. De exemplu, ni se spune: „ pentru a avea,  tu trebue să ceri și atunci viața ta se va schimba în bine.„  Uau, ce tare! Numai că, nimeni nu-ți explică CUM și de la cine să ceri pentru a primi. Nimeni nu-ți spune că totul funcționează numai în momentul în care persoana este deblocată energetic. Procesul de deblocare energetcă este unul unipersonal, exclusiv destinat persoanei date.

Aici intervine și MIROACOLUL COSMOENERGETIC. Tehnicile de deblocare cosmoenergetică, practicate în timpul ședințelor de terapie cosmoenergetică, sunt unipersonale. Ele identifică în câmpurile energetice ale cursanților blocajele și le elimină, într-un mod cu totul special, pot spune magic. Astfel, cursantul devine conștient de motivul  ce a determinat apariția blocajului și numai după aceea, blocajul este eliminat. Se evită în acest mod recidiva, odată ce persoana a înțeles motivul, el va evita să repete greșelile, deoarece devine conștient de efectul acestora, respectiv blocajul energiilor materiale.

Acest proces de deblocare poate dura de la câteva zile până la câteva luni, totul depinde de puterea cursantului de a înțelege unde a greșit și ce trebuie să nu mai repete. Cel mai rapid se deblochează cursanții care sunt supuși atacurilor energetice, deoarece, odată ce identifici sursa atacului o poți neutraliza și ulterior să te bucuri de bunăstarea materială.

Întregul proces de deblocare presupune, pe lângă activități practice terapeutice și informații teoretice utile, exclusive, care îl fac conștient pe cursant cum funcționează energiile fine din jurul nostru, structura acestor energii, precum și modul concret în care ele pot influiența viața noastră.

Nu ezitați să participați la cursurile tematice organizate de  Asociația ENERGIA TA, să parcurgeti o experiență inedită, magică de deblocare a ENERGIILOR MATERIALE cu ajutorul frecvențelor cosmoenergetice.

Detalii pe www.energiata.com.

PROGRESOR INTERNAȚIONAL ÎN COSMOENERGETICĂ,

Andrei COTRUȚĂ