SOLUȚII EFICIENTE ÎN RELAȚIA CU BANII

După șocul emoțional avut de participanții școlii noastre în cadrul cursului ”Latura energetică a banilor”, am considerat oportun să vin cu câteva clarificări practice, utile atât participanților cât și celor care abia acum fac cunoștință cu Latura Energetică a Banilor. Chiar dacă în timpul cursului totul părea foarte simplu, imediat după au apărut foarte multe întrebări, cea mai importantă fiind ”Cum facem rost de BANI și unde îi investim?”. Răspunsul se află în noi, în energetica noastră, în Tiparele noastre Energetice, respectiv :
Tiparul Falimentarului – tot ceea ce câștigă cheltuie, iar când nu mai câștigă, tot cheltuie, deoarece face credite, fiind de altfel abonatul băncilor sau al cămătarilor. Pe fruntea unui astfel de om scrie cu litere mari ”FALIMENT”. Nu încercați să-l reeducați pentru că nu veți rezolva nimic. El le știe pe toate și nu ascultă de nimeni. Este victima preferată a Egregorului Banilor.

Tiparul Sărăciei, Varianta 1 – Tot ceea ce câștig, am dreptul să cheltui imediat. Apoi începe lupta pentru supraviețuire. Persoanele respective nu-și fac rezerve de bani, deoarece nu cred că se poate realiza acest obiectiv. Tiparul este clar – Sărăcie Lucie.

Tiparul Sărăciei, Varianta 2 – Câștig, pun ceva deoparte de rezervă, apoi cheltui tot ca să am cu ce mă lăuda vecinilor. Tiparul poate fi definit ca – Iluzia Bogăției.

Tiparul BOGĂȚIEI – Câștig, fac depozite, investesc, trăiesc din ce s-a înmulțit. Aparent, formula seamănă cu o teorie utopică, imposibil de realizat în Romania, dar chiar dacă pentru majoritatea populației țării formula este utopică, ea funcționează. Contestatarii se vor zbate în sărăcie și restul au o șansă reală de a schimba ceva în viata lor.

CU CE ÎNCEPEM?

1. Schimbarea mentalității

Este foarte important ca fiecare dintre voi să ințeleagă faptul că multiplicarea banilor este un proces anevoios, de lungă durată la început și cu o creștere în progresie geometrică. Începutul este greu, deoarece întâmpinăm o REZISTENȚĂ psihică puternică. Corpul tău va refuza să înțeleagă de ce tu muncești și faci bani, dar NU ÎI CHELTUI așa cum o făceai înainte. Este primul moment psihologic important. Se poate lăsă cu migrene, cu nervozitate și chiar cu apariția unor boli respiratorii. RĂBDAREA este cheia succesului în acest caz. Investițiile dau rezultate notabile într-un interval cuprins între 3 – 5 ani.

2. Nu investim primii bani

Banii trecuți la rezerve nu se vor investiți imediat. Există la majoritatea oamenilor cu tiparul sărăciei tendința de a SCĂPA rapid de bani atunci când îi au în posesie. Este momentul să scăpați de frica de bani și, eventual, să faceți depozite la bancă sau, dacă vă permiteți, să îi păstrați în casă o perioadă de timp și neapărat să-i numărați în fiecare zi. Mintea trebuie REEDUCATĂ cu privire la posesia unor sume mari de bani.
După ce ați acumulat o sumă substanțială de bani, veți înțelege care este forța energetică a banilor dumneavoastră. Veți pune întrebările corecte înainte de a investi banii. De exemplu: Unde este investiția mai sigura? Există și alte variante? Care este rata de amortizare a investiției? Care este lichiditatea anuală? etc.
Putem discuta de o sumă substanțială dacă reușiti să capitalizati o sumă egala cu minim 8 salarii pe care le încasați în prezent de la locul de muncă.

3. Unde investim banii?

Aici se declanșează a doua capcană psihologică – noi dorim să investim banii unde putem profita imediat și cu procente foarte mari.
Nu vă grăbiți! Nu uitați faptul că sunteți la început de drum și cultura dumneavoastră financiară tinde către zero. Puteți deveni oricând victimă. Procedați treptat, nu folosiți niciodată instrumente AGRESIVE de investiții. Obișnuiți-vă psihicul cu posibilitatea de a obține ceva, chiar dacă este puțin.
RECOMANDARE: Este indicat să apelați la specialiști în investiții, iar în paralel să studiați individual domeniul dat. Dacă consilierul vă sugerează o investiție dar nu investește și el în acea propunere, vă recomand să refuzați oferta. Experiența fianciară va veni cu timpul.

4. Cum vă creșteți veniturile dacă sunteți salariat?

Dacă în fiecare lună depui 200 lei din salariu într-un cont bancar, șansele să te îmbogățești sunt destul de reduse. Vei ceda tentației de a cheltui suma dată în primele 10 luni. De regulă se întamplă de sărbători, când orgoliul și tiparul sărăciei se activează.

Ce să fac ca să-mi crească venitul?

Uită ce te-au învățat părinții în cei 7 ani de acasă. Privește locul de muncă ca pe o cetate pe care urmează să o cucerești și nu uita: scopul tău principal este să-l cucerești pe șeful tău. Nu te canaliza 100% pe obligațiile tale de muncă, vei avea mult de suferit, încearcă să-ți faci treaba ta 50% și treba șefului tău 50%. El se va bucura că are mai puțină treabă de făcut și vei intra în grațiile lui. Ulterior vei observa că tu vei deveni șef, chiar dacă în firma dată sunt mulți alții mai buni ca tine. Diferența dintre voi este clară: ei muncesc iar tu GÂNDEȘTI. Creșterea în ierarhie îți va aduce și venituri mai mari și posibilitatea de a depune mai mulți bani în depozite.
O altă soluție este să discuți cu șefii tăi și să le propui să fii plătit cu comisioane, cu condiția ca rezultatele tale să fie net superioare celorlalți angajați. Muncești mai mult dar primești mai mulți bani. Dacă șeful nu acceptă această idee – SCHIMBĂ LOCUL DE MUNCĂ.

5. Cum vă creșteți veniturile dacă sunteți freelanceri?

Prima strategie este de a deveni un profesionist, un maestru în domeniul tău. Ești foarte bun, atragi mulți clenți.
A doua strategie este de a investi ceva mai mult în reclamă agresivă, PR etc. Nu contează ce și cum faci, important este că vei fi cunoscut și se va mări numărul clienților. Este acel moment psihologic în care tu VEI CREȘTE SUBSTANȚIAL PREȚURILE. Nu vă alarmați, sunt foarte mulți care aleg prestatorul după prețul mare, deoarece asociază prețul cu calitatea. O să aveți parte de mai puțini clienți, dar de o mai bună calitate și, cu siguranță, de mult mai mulți bani.

6. Cum vă creșteți veniturile dacă sunteți angajat la STAT?

Soluțiile sunt destul de simple. Cu cât veți munci mai mult, veți da dovadă că puteți și veți avea parte de și mai multă muncă. În toată această perioadă salariul va fi la fel. Doar cei INCONȘTIENȚI nu vor înțelege mesajul de mai sus. Soluția este simplă: ne închiriem la locul de muncă și prestăm la 50 % din capacitate. NU UITAȚI – veniturile suplimentare pentru salariații de la stat vor veni din munca prestată în afara orelor de program. Dacă te vei consuma 100% la locul de muncă, nu va mai fi energie pentru a produce bani suplimentari. Numai datorită banilor suplimentari puteți avea o șansă reală de a scăpa de viciul sărăciei.
(Remarcă: Activitățile ilicite ale funcționarilor publici nu intră în prezenta descriere).

7. Cum obții investiții cu un procent de la 1.000% până la 10.000% anual, absolut fără niciun risc?

Este vorba despre investițiile în sănătatea proprie și educația proprie.

Investițiile în educația proprie vă vor aduce un randament colosal cu o condiție: SĂ NU DEVENIȚI COLECȚIONARI DE CURSURI, ci să aplicați imediat toate cunoștințele obținute compatibile cu energetica voastră. De la colecționari, frecvent putem auzi mesajul: “training-ul dat nu funcționează”.
CREDEȚI-MĂ, majoritatea seminariilor și training-urilor de profil funcționează dacă cunoștințele dobândite vor fi aplicate corespunzător. Dar dacă doar asculți și comentezi este ca și cum citești o carte. Ai citit-o și a închis-o. Ramâi cu o experianță de comentator, în timp ce alții devin bogați.

Investițiile în propria energetică sunt ESENȚIALE pentru fiecare om de succes. Aici totul este foarte simplu. Rezultatele pe care le avem în viață depind 100% de sănătatea energetică a corpului fizic. Avem nevoie de o gândire sănătoasă într-un corp sănătos.
Din 1.000 de persoane care citesc aceste rânduri, doar un maxim de 30 de persoane vor avea rezultate notabile. Acest indice dezastruos este cauzat în mare măsură de tiparele energetice de sărăcie pe care le-am moștenit în momentul nașterii și ulterior au fost activate cu eficiență maximă prin educația primită de la părinți. Doar 30 de persoane se pot numi norocoase că s-au născut în familii cu tradiții financiare sau că au înteles un adevăr ascuns – putem să ne bucurăm de bani doar dacă ne schimbăm mentalitatea proprie. Săracii îi comentează pe toți, clasa de mijloc discută aprig despre respectarea regulamentelor și procedurilor, dar oamenii bogați nu fac nici una nici alta, ei generează și promovează idei pentru a deveni și mai bogați, de alte nimicuri efectiv nu au timp.

Vă aștept cu drag la training-urile în Tehnologii Energo Informaționale organizate de Prima ȘCOALĂ de Cosmoenergetică Clasică din România în Constanta, București și Brașov, pentru a analiza pe larg informații ce nu se spun și nu se discută dar care au maximă eficiență în lumea materială.

Formator, Pogresor Internațional în Cosmoenergetică,
Andrei Cotruță