TROCUL CU SUFLETE sau VAMPIRIZAREA ASTRALĂ

În lumea în care trăim există un echilibru precar între bine și rău, ambele tabere încercând să își impună punctul de vedere. Mereu am susținut ideea că este mult mai ușor să faci rău cuiva în loc să-i faci bine, și foarte greu am înțeles de ce orice faptă bună nu rămâne nepedepsită. Vremurile sunt de așa natură încât devii conștient că ești atacat energetic, dar mult mai greu realizezi de unde vine acel atac, deoarece, toată acțiunea se petrece în planul astral, în schimb, efectele le simțim din plin în planul fizic, în realitatea vieții cotidiene.
Când se discută despre vampirizare, majoritatea se gândesc la vampirizarea clasică ETERICĂ, analizată pe larg și în mediul online. Vampirizarea ASTRALĂ sau cum o mai numesc eu – TROCUL CU SUFLETE este mult mai toxică și cu efecte mult mai grave, deoarece, lupta nu se mai duce între două persoane, ci între o persoană numită VICTIMĂ și o structură energetică, cunoscută de majoritatea ca ”Astralul Inferior”.
În cazul VAMPIRIZĂRII ASTRALE, atacul se produce în planul ASTRAL și întotdeauna este îndreptat împotriva oamenilor DE BUNĂ-CREDINȚĂ care slujesc BINELUI/ Luminii și are ca scop DETERMINAREA PERSOANEI atacate să RENUNȚE la a face bine, și nu furtului de energie, cum greșit ar crede majoritatea.
Victima poate fi identificată în schimb, vampirii nu pot fi identificați, deoarece, sunt catalogați ca ”slujitorii întunericului” – persoane fără suflet, care, pot sau nu, să aibă avantaje personale din atacul astral.
Să fim totuși mult mai expliciți în descrierea atacului astral. În majoritatea cazurilor putem identifica 2 faze ale atacului, faza preliminară, atunci când victima este ”TRACASATĂ” din toate direcțiile. În viața ei apar diverse complicații, pornind de la probleme de sănătate, lipsa recunoștinței publice pentru faptele bune, ură, abandon etc. și, ulterior, va veni și FAZA a 2-a a atacului respectiv – ”oferta de nerefuzat” din partea Întunericului, prin care i se va promite absolut TOT CEEA CE ÎȘI DOREȘTE: sănătate, succes, notorietate, bani. Faza preliminară se manifestă foarte violent pe corpul fizic și, de regulă eu personal analizez amănunțit această problemă în LIFE Training-ul în Frecvențele energo-informaționale – ” Sănătatea ta ENERGETICĂ ”, inclusiv în varianta online.
TROCUL CU SUFLETE se petrece în FAZA a 2-a a atacului, respectiv, semnarea (energetică) a contractului cu Astralul Inferior, cunoscut de majoritatea ca ”Pactul cu Diavolul”.
În timpul negocierilor, o persoană care se dă drept cel mai bun prieten, indirect, face o ofertă de nerefuzat. În acel moment, persoanei îi sunt plasate în zona capului IMPLANTURI ENERGETICE care vor facilita evoluția ulterioară, iar persoana, fiind împinsă de la spate de ORGOLIU, va face tot ce i se cere în schimbul promisiunilor oferite. Nu vreau să intru în detalii amănunțite ale implanturilor energetice, dar vă dau un indiciu, de regulă se folosesc cuvinte cheie, amplificate cu un anumit gen de energie negativă.
Omul va primi tot ceea ce își poate dori, dar NU VA MAI SIMȚI NIMIC, deoarece, PREȚUL PLĂTIT pentru toate lucrurile din contract este unul foarte mare – PROPRIUL SUFLET.
După semnarea acestui contract energetic omul va primi tot ceea ce și-a dorit, cu un EFORT MINIM, dar, din păcate pentru el, NU VA SIMȚI NIMIC, la propriu nu va simți nimic. Majoritatea persoanelor vampirizate astral, care au semnat acest contract, vor ÎNCERCA multe pentru a simți ceea ce simțeau înainte, vor apela la stimulente puternice, mult alcool, droguri, sex etc. și vor constata că NIMIC nu mai este cum era. Ei nu mai simt iubirea, ci imită comportamentul altora care se iubesc, în speranța că și ei vor simți. Ei nu se bucură de sex, deoarece, NU SIMT, și vor schimba partenerele într-un ritm amețitor, inclusiv vor schimba și partenerele de viață, vor avea mulți bani, dar NU VOR SIMȚI NIMIC, se vor plimba în mașini scumpe, dar nu vor simți emoția, vibrația, plăcerea de a conduce.
În ultimii 4 ani urmăresc mai multe persoane publice din România care au semnat acest pact, acest contract cu diavolul. Urmărind evoluția lor am constatat cu stupoare că ei sunt PIERDUȚI, pentru mulți dintre ei lumina FARULUI se stinge și aleg să plece din lumea asta prin suicid. Alții, în schimb, continuă să EXPERIMENTEZE în dorința lor oarbă de a mai simți ceva, undeva.
Este cazul să amintesc aici și o formă agravantă a acestui mod de vampirizare. În faza a 2-a, prin intermediul unor ”specialiști energetici”, pentru a scăpa de toate nenorocirile, i se va propune persoanei atacate să plătescă prețul, dar nu cu propriul suflet, ci de regulă, cu sufletul propriului copil minor (până la vârsta de 12 ani copilul se află în energetica părinților), cel mai iubit dintre copii. Cum se face? Simplu! De regulă, se va cere o poză recentă a copilului care va fi folosită într-un ritual al astralului inferilor, TOTUL cu acordul EXPRES al părintelui. Da, după cum ați intuit deja, problemele părintelui dispar, dar SUFLETUL COPILULUI ESTE VÂNDUT. Un preț mult prea mare pentru nimicuri pământești.
Când realizează persoana vampirizată ceea ce a făcut, este mult prea târziu, deoarece, toate lucrurile acumulate nu pot întoarce sufletul înapoi. Unii aleg să fie ghidați de ORGOLIU și să continue calea întunericului, alții realizând ceea ce au făcut, aleg calea pocăinței sau caută răspunsuri în alte tehnci exotice. Fiecare este liber să facă ce vrea.
Eu am descoperit soluțiile pentru victimile vampirizării astrale, dar nu vorbesc în public despre aceste proceduri care folosesc energeie pură, nu ritualui.
Stimaților, TROCUL CU SUFLETE există și va exista atât timp cât există lupta dinte lumină și întuneric. Scopul nostru, al tuturor, este de a fi informați pentru a nu ceda ispitei și a nu semna ”Pactul cu Diavolul”. Pentru mai multe informații despre toate formele de vampirizare eterică/astrală/mentală vă aștept cu înscrierile pentru participare la LIFE Training-ul în Frecvențele energo-informaționale – ”Sănătatea ta ENERGETICĂ”, inclusiv în varianta online.

Pogresor Internațional în Tehnologii Energo-Informaționale,
Andrei Cotruță