VIAȚA DUPĂ IZOLARE – 3 pași simpli de acomodare la Noile Energii

În scurt timp se va produce și minunea – LIBERTATE. Cine încă mai crede că lumea va fi la fel după IZOLAREA ”VOLUNTARĂ”, vă dezamăgesc, NIMIC NU VA MAI FI CA ÎNAINTE.
După festivalul prostiei mondiale, după armonia ”corului bocitoarelor din conducerea țării”, ca să vezi, apar rezultatele – tot mai multe persoane acuză stări de anxietate, oboseală, stres sau depresie. Unii consideră paradoxală situația dată, nu este normal ca după o perioadă lungă de ” VACANȚĂ LA DOMICILIU” să acuzăm astfel de stări. Fenomenul, din punct de vedere energetic, este unul perfect normal, deoarece, LA TIMPURI NOI, avem parte de ENERGII NOI, energii ce trebuie asimilate de corpurile noastre.
Majoritatea, în ultima perioadă, au avut parte de șocuri energetice, simple simptome de răceală ușoară, nas înfundat, alergii etc., perfect normale pentru anotimpul dat, acestea fiind atribuite întrebării – SUNT SAU NU INFECTAT?
Psihoza generală alimentată de incompetenții de la conducere generează zilnic oamenilor emoții negative puternice care, la rândul lor, generează ENERGII NEGATIVE puternice pe care corpul uman NU LE MAI POATE CONTROLA corect.
Dacă adăugăm și FRUSTRAREA generală a oamenilor care sunt ”arestați la domiciliu” fără să comită vre-o infracțiune, primim un mix VIBRAȚIONAL NEGATIV, sursa naturală a NOILOR ENERGII dominante, total diferite pentru energetica corpului cu care am fost obișnuiți până la carantină. Cum este de așteptat, mulți nu vor face față acestor provocări energetice și urmează testul suprem – ELIBERAREA.
În momentul în care, după ridicarea restricțiilor, veți simțiți că nu mai puteți face față noului flux energetic, vă propun 3 pași simpli care vă vor ajuta în acomodarea dvs. energetică.

Pasul 1. Eliberați trecutul, eliberați-vă conștientul de tiparul de VICTIMĂ.
Încercați să deveniți un observator imparțial al propriului comportament. Cu siguranță veți observa relațiile sociale în care, în mod inconștient, vă puneți și o ”mască” energetică pentru a îmbrățișa rolul de victimă.
Eliberați-vă! Este momentul să aruncați ”măștile” energetice, să spuneți lucrurilor pe nume și să deveniți liberi, indiferent de consecințe. Voi ați generat rolul de victimă și doar voi sunteți în stare să anulați acest rol. Faceți o listă pe care să treceți ceea ce vreți să faceți pentru sufletul vostru în perioada de după carantină și recitiți-o de mai multe ori. Imediat după – treceți la acține, cheltuiți banii pentru voi și dorințele voastre de pe listă, respectați-vă voi mai întâi pe voi ca apoi să aveți pretenții de la alții ca să vă respecte.

Pasul 2. Permiteți-vă să primiți cu drag Noile Energii chiar dacă sunt de vibrație scăzută.
Vreți sau nu vreți, modificările energetice deja se produc și nu depind de voința voastră. Doar voi puteți alege să faceți schimbarea rapid și fără ”durere” emoțională, fizică sau să vă opuneți în procesul de eliberare a ”deșeurilor” din energetica voastră.
Este transformarea voastră energetică ca urmare a modificării anturajului din ultima perioadă. Fiecare dintre noi primim noile pachete energetice și informaționale.
Nu mai este timp pentru a lăsa pe altă dată. Dacă primiți informațiile, nu ezitați să le folosiți, nu vă mai rotiți în cercul vicios. Universul ne ajută să evoluăm energetic.

Pasul 3 . Schimbați-vă COMPORTAMENTUL. La timpuri noi – comportament nou, în conformitate cu adevărul ascuns în tine.
Descoperind mesajele ce au venit către tine în ultima perioadă nu mai aștepta, acționează în conformitate cu adevărul ascuns în tine, fă ceea ce ai amânat atâta timp, doar pentru tine, pentru sufletul tău. Descoperă adevărata TA IMAGINE INTERIOARA , Eul tău interior pentru evoluția ta personală, așa vei avea acces la toate informațiile utile ție pentru rezolvarea tuturor problemelor vitale.
Asimilarea noilor energii presupune și o epuizare energetică a corpului fizic. Pentru a face față cu brio acestor procese, pentru a deveni un lider de opinie în NOUA societate în care urmează să activați, aveți accesul direct la tehnicile de energizare și asimilare a Noilor Energii prin intermediul Tehnologiilor Energo-Informaționale care folosesc cu succes fluxurile energo-informaționale generate de frecvențele cosmoenergetice pentru a ajuta oamenii să aibă parte de evoluție socială.
Detalii suplimentare pe www.energiata.com sau în cadrul conferințelor tematice organizate de Prima Școală de Cosmoenergetică Clasică din România în principalele orașe ale țării.
Trainer și Progresor în Tehnologii Energo-Informaționale
Andrei Cotruta