Axiomele succesului

O nouă dimineață, o nouă viziune asupra vieții. Se întâmplă ca într-o dimineață minunată, după o cafea, să simți un nou val de energie, un chef nebun de a face ceva minunat, de a fi învingător. Apare întrebarea firească – ”De unde apar astfel de senzații?”. Unii vor da vina pe cafea, dar eu, în sinea mea înțeleg că  este mult mai mult, este un mesaj pentru un nou început. Simt că s-a terminat perioada  nefastă și urmează ca ceva minunat să se întâmple. Este momentul în care o analiză profundă a evenimentelor  îmi oferă soluția, răspunsul  la întrebarea: ”De ce mă simt minunat în dimineața asta?”.

În capul meu se învârt mai multe axiome, care clarifică situația. Sunt  acele cuvinte, care, legate,  ne furnizează răspunsuri general admise,  fără demonstrație, fiind evidente prin ele însele. Oamenii erudiți afirmă că numai așa putem înțelege cum funcționează universul sau cum ne este influențată soarta.

AXIOMA UNU  –  Dacă în viața dumneavoastră a apărut o problemă (boală, confuzie, situație dificilă sau orice altă neplăcere), atunci cu siguranță corpul dispune de resurse pentru a o rezolva.

Dacă acceptați acestă idee, ca o axiomă,  că orice problemă apărută  are în noi și o rezolvare imediată,  atunci o cantitate mare de energie o vom păstra pentru noi, pentru  realizarea lucrurilor mărețe din viața noastă, în loc să o consumăm pe gândurile inutile că nu vom fi în stare să rezolvam problema apărută.

Ce înțelegem noi prin PROBLEMĂ? Problemele sunt îngrădirile care nu ne permit să ne simțim FERICIȚI, sunt acele situații, gânduri, energii care ne blochează circuitele prin care curg energiile noastre vitale. În locurile unde se instalează blocajele, apar bolile, durerile sau senzațiile de discomfort accentuat.

Dar, să nu uităm că energia care ne provoacă ”problemele”, este energia noastră vitală, numai că atunci când ea curge în mod firesc, noi suntem fericiți dar, când apar blocajele, noi simțim ”problemele” din plin.

Dar, să revenim la ideea de bază, problemele care apar sunt generate de propria noastră energie. Deci, corpul nostru a genenerat problema și tot el  dispune de resurse pentru a o rezolva. Dacă apare o întrebare, atunci în noi există și răspunsul CORECT.  O astfel de abordare anulează toate stările noastre de disconfort, frică , teamă etc., noi devenim mai puternici, deoarece nu ne consumăm energia vitală pentru amplificarea ”problemelor”, noi deja cunoaștem că există un răspuns corect care rezolvă problema, răspuns aflat în noi înșine. Este o chestiune care ține doar de puterea noastră de a alege și de timp.

AXIOMA DOI – cu cât ne concentrăm mai mult pe problemă, cu atât lucrurile se complică.

Atunci când apare problema, ea ne invadează tot spațiul nostru vital, devenim prizonierii acesteia, în permanență ne gândim cum să o rezolvăm. Aici,  inevitabil, ne prindem în capcana energetică și inconștient ne consumăm toată energia vitală pentru a găsi soluții necesare rezolvării problemei. Astfel, nu ne mai ramân resurse pentru soliționarea ei.

Ce ar fi dacă ați schimba mentalitatea? În momentul în care identificați ”problema”, imaginați-vă cum ar fi dacă aceasta nu ar fi existat, cum ați trăi atunci, cum vă vedeți pe voi fără această problemă. Reformulați problema dată sub aspect pozitiv ”Eu vreau să rezolv în viața mea aceste lucruri…”. Când reformulați problema sub aspect pozitiv o sa observați că fără mult efort apar o mulțime de soluții la problema respectivă.

Indiferent de vârstă, starea de fericire este condiționată de existența unui suflet lângă care să trăiești și cu care să împarți fiecare clipă. Majoritatea celor ce se consideră nefericiți sunt în căutarea acelui suflet unic, care să le ofere lumină în viața lor.

O să analizăm axiomele de mai sus prin prisma problemei acute: găsirea ”sufletului pereche”. Dacă schimbăm întrebarea ”Cum să scap de frica că nu voi fi destul de bun/bună de a cuceri persoana dragă mie?” cu intrebarea ”Cum să procedez ca persoana pe care o plac să mă observe, să mă remarce, să mă iubească?”  Atunci, vom obține o soluție simplă la unele aspecte foarte delicate, și anume: fiți voi înșivă, simțiți-vă comod în propria piele, în felul de a privi, în modul cum pășiți, conștientizați propriul farmec.

Noi mereu avem tendința să complicăm lucrurile: pe de o parte – prin lupta pentru a scăpa de fricile și neajunsurile noastre, pe de altă parte – cum să ajungem în starea în care să fim învingători.

În loc să ne îndreptăm atenția pe scopul final, cel de a fi învingător, noi facem greșeala radicală, ca, inconștient, să punem accentul pe problemele și fricile noastre, deoarece ne gândim în permanență la ele. Soluția este una simplă:  ATENȚIA, întotdeauna, o vom îndrepta spre STAREA DE ÎNVINGĂTOR,  stare care exisă deja în ADN-ul nostru. Este necesar doar să o promovăm.

Înțelegerea acestor lucruri importante este la îndemâna tuturor. Procedurile și terapiile promovate de Cosmoenergetica Clasică permite fiecăruia să se autodescopere, să ajungă la starea de învingator, la redobândirea fericirii în viață, a gustului victoriilor sociale, la plăcerea apropierii de ”sufletul pereche”.

Detalii despre cursuri și inițieri găsiți pe www.energiata.com

PROGRESOR Internațional în Cosmoenergetică,

Andrei COTRUȚĂ,

Leave a Reply

Calendar of Events

M Mon

T Tue

W Wed

T Thu

F Fri

S Sat

S Sun

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

NEWSLETTER

Fii primul care află de
noile postări și reduceri!