Ghid de combatere a Vampirismului Energetic

Trăim vremuri pline de confuzie și lipsă de predictibilitate. Ce era cândva normal a devenit anormal și ce era total deplasat se acceptă de către toți ca fiind corect. Într-un cuvânt – S-A ÎNTORS LUMEA PE DOS.
Într-o țară în care nu există luciditate și rațiune în deciziile politicului am ajuns să suportăm PROSTIA idioților doar pentru că ”așa e în democrație”- mulțimea decide, indiferent cât de prost ești.
Într-o așa atmosferă socială era și normal ca acest ”plai mioritic” să se transforme în RAIUL VAMPIRILOR ENERGETICI.
DA, în fiecare zi primesc numeroase telefoane prin care sunt rugat să clarific o formă sau alta de vampirizare energetică. Din nefericire, pentru cei NORMALI, toate ”stările de Alertă sau Urgență” nu sunt altceva decât FAVORIZAREA vampirismului energetic. Nu voi continua cu acuzele, ci voi trece direct la SOLUȚII.
Am gândit acest articol ca un GHID pentru a CONTRACARA vampirismul energetic. Nu mai este pentru nimeni un secret faptul că ENERGIA VITALĂ se generează în ceea ce numim noi CHAKRE. Nu voi proceda la fel ca majoritatea prin prezentarea aspectului spiritual al chakrelor, ci îmi voi susține ideea precum că chakrele sunt structuri psiho-sociale, care reacționează în fiecare secundă la modificările mediului psiho-social al persoanei. Mai pe întelesul tuturor, chakrele reacționează la totalitatea deciziilor luate de noi în mediul social.
Atacurile vampirilor energetici se produc și ele în mediul SOCIAL și au drept scop golirea chakrelor de energie vitală prin FURTUL acestei energii. Vampirul se încarcă și victima va cădea în colaps. Același fenomen poate fi întâlnit foarte des și în mediul domestic al persoanei prin vampirizarea în familie.
Fiind un ghid energetic voi trece pe scurt la analiza celor 7 pași simpli pentru cele 7 chakre principale prin care putem contracara vampirismul energetic.

1 Chakra MULADHARA.
Deviza vampirului care atacă această chakra este – ” LASA-MĂ PE MINE, DEOARECE EU ȘTIU MAI BINE CUM SE FACE!”
Muladhara este o chakră de pământ care răspunde de sănătate, vitalitate și forța brută a persoanei. (Detalii suplimentare veți găsi în cartea ”COSMOENERGETICA – știința fluxurilor energo-informaționale”).
Vampirii energetici care atacă această chakră sunt de regulă persoane mai în vârstă, epuizați energetic, iar sub masca bunăvoinței, într-un mod destul de agresiv, vor ”să facă regulile într-o casă străină”. Ei întotdeauna ”se bagă ca musca în lapte”, fără ca cineva să le ceară ceva și în permanență încurcă treburile deja începute.
CUM ÎI IDENTIFICĂM?
Foarte simplu! De regulă, când purtăm un dialog cu ei, au tendința să te întrerupă în mod constant și să finalizeze ei ideile începute de tine sau să confirme cu voce tare ceea ce tu ai spus deja, fără să-i ceri acest lucru.
CUM NE APĂRĂM? La fel de simplu, să nu vă fie jenă ”să-i puneți la respect” prin clarificarea foarte strictă a granițelor teritoriului personal și a limitelor în dialog. Fiți mult mai siguri pe voi și pe poziția voastră. Nu permiteți abuzuri din partea ”binevoitorilor”.
2. Chakra SVADHISTHANA
Deviza vampirului care atacă această chakra este – ”ASTA ESTE TOT CE POȚI TU?”
SVADHISTHANA este chakra senzualității și sexualității, este acel centru energetic uman ce coordonează emoțiile și ne ajută din plin să simțim că suntem oameni și trăim cu adevărat. Cea mai simplă metodă de furt energetic de pe chakra Svadhisthana este atunci când vampirul ia în derâdere victima cu privire la valențele sale sexuale sau modul cum arată din punct de vedere senzual sau sexual. La doamne capcana se numește ”kilogramele în plus”, sunt suficiente câteva aluzii pe tema dată și rezulatatul vampirizării nu întârzie să apară.

CUM ÎI IDENTIFICĂM?
Vampirii energetici care atacă această chakră sunt de regulă persoane frustrate, pline de probleme închipuite, care generează isterii fără substrat. Vampirul dat, de regulă, este ”supărat pe viață”, este condus de principiul ”să moară capra vecinului” și nu încetează să genereze scenarii lacrimogene pentru a atrage atenția altora. Vârsta unor astfel de vampiri este una destul de fragedă, pornind de la 12 ani și terminând cu perrsoanele în vârstă (pensionari de carieră) care mereu nu sunt mulțumiți de tot ce îi înconjoară.
EFECTELE VAMPIRIZĂRII.
Cel mai vizibil efect al vampirizării chakrei Svadhisthana este acceptarea FĂRĂ COMENTARII a poziției de a fi dependent și dominat în totalitate de altă persoană, fie el soț/soție/ prieten/prietenă. Totodată, victima acuză episoade de gelozie nejustificată și, în final, probleme la organele de reproducere.
CUM NE APĂRĂM?
Toată lumea trebuie să înțeleagă faptul că FRUMUSEȚEA corpului uman este o chestiune de gust personal, prin urmare suntem în prezența unei decizii 100% subiective și nu obiectivă. Mai clar, vă recomand să fiți cu toții indiferenți de toate spusele așa-numiților ”experți în frumusețe” din viața voastră, ei nu sunt altceva decât veritabili vampiri energetici. Dacă sunteți martorii unor scene isterice din partea unor persoane din anturajul dvs., vă recomand să nu dați curs amplificării emoțiilor și să plecați ”englezește” din zona de impact vampiric.
3. Chakra MANIPURA
Deviza vampirului care atacă această chakra este – ”MAI REPEDE NU POȚI SĂ TE MIȘTI?”
Manipura este chakra care vă ajută să vă realizați în mediul social și, nu în ultimul rând, este chakra care vă influențează decisiv starea dvs. materială. Nivelul energetic al acestui centru energetic ne indică nivelul de încredere în forțele proprii în promovarea proiectelor persoanle în societate.
Metodele prin care se fură energia de pe Manipura sunt diverse, dar la nivel incipient putem identifica mai multe metode grosiere de atac vampiric. Amintim aici limbajul colorat folosit de vampir, agresivitatea verbală și fizică, anularea poziției tale obișnuite din planul social.
CUM ÎI IDENTIFICĂM?
Vampirii energetici care atacă această chakră sunt, de regulă, persoane care ne încurcă mult în procesul decizional, iubesc să dea ordine chiar dacă nu sunt în poziția de a ordona, comentează fără a avea temei să o facă. În principal ei folosesc fraze cheie cum ar fi: ”Hai, termină odată!”, ”Hai, inchide-te, că…. !”, ”Nu poți mai repede?”. Specimenele date nu se opresc aici, ci continuă agresiunea prin exemplul propriu ”Eu pot mai bine ca tine”, ”Eu câștig mai mult.”, ”Pentru mine problema dată este ca și inexistentă.”, scopul acestor comparații este unul singur, să determine victima să se simtă NET INFERIOR agresorului, chiar dacă realitatea este cu totul alta.
EFECTELE VAMPIRIZĂRII.
Cel mai vizibil efect al vampirizării chakrei Manipura este automutilarea, că tu nu poți fi mai bun decât alții, sindromul VICTIMEI, imposibilitatea de a-ți apăra punctul de vedere în fața necunoscuților, probleme stomacale, de ficat, bilă și pancreas.
CUM NE APĂRĂM?
Soluția cea mai simplă este să ne concentrăm pe treburile noastre sociale zilnice cu mult CALM și fără a-i băga în seamă pe toți ”deștepții societății”. Fiecare dintre noi este liber să-și aleagă propriul drum în viață și, cel mai important, să-l urmeze evitând ”sitemele de comparații sociale”.
4. Chakra ANAHATA
Deviza vampirului care atacă Anahata este: ”NERECUNOSCĂTOR MAI EȘTI, MI-AM JERTVIT VIAȚA PENTRU TINE ȘI TU …”.
Anahata este chakra iubirii absolute, chakra legăturii cu strămoșii și familia, cu sângele neamului. Energia Anahata ne permite să simțim iubirea necondiționată, compătimirea, iertarea, armonia și fericirea. Cea mai simplă metodă de a fura fericirea victimei este să evoci un sentiment de vinovăție sau milă: ”Cu cât greu te-am crescut și educat…”, ”Am renunțat la viața mea ca tu să fii bine…”etc. Fiind un subiect sensibil vă recomand să urmăriți integral materialul în cadrul cursului online Cosmoenergetica – Sănătatea Ta Energetică.
EFECTELE VAMPIRIZĂRII.
Principlalul efect al vampirizării chakrei Anahata este transformarea persoanei într-un zombie fără inimă sau a unei persoane cu inima frântă, incapabilă să simtă plăcerea de a trăi. În permanență victimele ies la cerșit de iubire de la persoane necunoscute, iar din victime se transformă, la rândul lor, în vampiri energetici. Situația dată a fost observată la scară largă și în România imediat după ridicarea Stării de Urgență generată de pseudopandemia anului 2020. Majoritatea acestor persoane acuză boli cardiovasculare, lipsa aprecierii personale corecte și o imunitate foarte slabă.
CUM NE APĂRĂM?
Iubiți-vă pe voi așa cum nu ați făcut-o niciodată. Dacă voi pe voi nu vă iubiți și nu vă respectați NU AVEȚI DREPTUL de a cere de la alții iubire și respect.

5. Chakra VISHUDDHA.
Deviza vampirului care atacă această chakra este: ”Închide gura imediat…”.
Energia chakrei Vishuddha ne permite nouă, oamenilor, să ne manifestăm latura artistică, mai este numită și ”drumul către libertate”, deoarece, aici puteți găsi cheia realizării dvs. ca om. Pentru a obține energia dată vampirul va folosi orice metodă știută de el pentru a vă ”închide gura”, și direct, și indirect. În arsenalul său vampirul poate folosi cuvinte jignitoare sau limbaj violent pentru a demonstra celor din jur că el vă domină vocal și nu vă lasă dreptul la replică. În acele momente victima ”se închide în sine” și ”se va stinge treptat”, va dispărea din ”lumina reflectoarelor”. Cea mai mare vampirizare a chakrei Vishuddha este pusă în aplicare de către părinți prin clasicul ”ÎNCHIDE GURA” adresat copiilor încă de la vârste foarte fragede.
CUM NE APĂRĂM?
Soluția simplă este să spunem tot ce avem de spus atunci când trebuie spus, pe un ton echilibrat și fără a jigni pe partenerul de dialog. Nu contează poziția lui, deoarece, în sistemul energetic el chiar nu contează.
6 . Chakra AJNA
Deviza vampirului care atacă această chakra este: ”EU AM DREPTATE ȘI PUNCTUM! ”
Energia Ajna ne ajută să gestionăm energia de pe celelalte chakre, fiind un adevărat administrator a corpului energetic uman. În momentul în care cineva atacă Ajna, de fapt, preia controlul întregului om, lipsind-ul de dreptul de a fi individ. Vampirul folosește o mulțime de metode, atât individuale, personale, cât și apelând la tehnologii electronice de manipulare umană. Nu vreau să intru în detalii, dar cu certitudine maximă, anul 2020 a fost un an în care marea majoritate a populației globului, inclusiv în România, s-a aplicat noile proceduri de vampirizare energetică a chakrei Ajna, prin transformarea omului în ceva inuman.
CUM NE APĂRĂM?
Înainte să aplicăm dispozițiile unora sau altora, care se consideră experți în ceea ce nu sunt, care își acordă merite pe care nu le au, care ar trebui să respecte o constituție a țării, dar o ignoră în totalitate, fiind deranjați de cei care le cer socoteală, vă recomad să analizați profund SCOPUL REAL al solicitărilor vampirilor. Ce vor ei în realitate să obțină de la voi, ignorând imbecilitațile lor. Când cineva încearcă să vă convingă despre un ”ADEVĂR” nu ezitați să puneți toate întrebările ce se impun pentru a vă clarifica, in caz contrar devenim VICTIME. Ne naștem liberi și nimeni nu are un drept de proprietate absolut asupra ceea ce este UMAN în noi, când ne pierdem umanitatea nu mai merităm să traim pe această planetă.
7. Chakra SAHASRARA
Deviza vampirului care atacă această chakra este: ”Tu ești tâmpit – DIVINITATEA NU EXISTĂ!”
Energia Sahasrara este energia credinței că cineva, acolo sus, există și ne iubește. Nu contează cum se numește, dar cu siguranță există și indiferent de ce probleme sunt în viață EL ne călăuzește.
Vampirii energetici, care de altfel s-au înmulțit pe parcursul anului 2020, fiind susținuți puternic de ”promotorii haosului pandemic” se hrănesc cu energia dată prin teorii în care conving oamenii că ”se apropie apocalipsa”, ” tot ce ne înconjoară este rău”, ”nu mai există sens să ne luptăm pentru a reveni la normal”. Victima atacului își pierde credința în viitor și nu mai vrea să trăiască. Urmăriți statistica sinuciderilor din prima jumatate a anului 2020 în România pentru a înțelege adevărata amploare a fenomenului vampirizării chakrei Sahasrara.
CUM NE APĂRĂM?
Orice s-ar întâmpla viața este frumoasă și merită trăită din plin. Dacă apare în sufletul vostru o dorință de a merge la biserică, de a medita, de a face lucruri noi, de a iubi – NU EZITAȚI și bucurați-vă de viață, indiferent de ce se întamplă în prezent în sociatatea noastră.

Lasă un răspuns

Calendarul Evenimente

L lun

Ma mar

Mi mie

J joi

V vin

S sâm

D Dum

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

NEWSLETTER

Fii primul care află de
noile postări și reduceri!