Cosmoenergetica este o denumire generică a științei care folosește fluxurile energo-informaționale generate de frecvențele cosmice, pentru vindecarea omului în întregul său.
Procedura terapeutică este accesibilă tuturor, este adresată omului mereu în mișcare și mereu în ”criză” de timp. Cosmoenergetica nu vindecă un organ separat al corpului uman, nu rezolvă o singură problemă, ci se axează pe vindecrea ÎN TOTALITATE a OMULUI, cu toate problemele sale, atât cele fizice cât şi cele de suflet. Pentru că SĂNĂTATEA şi SOARTA sunt de nedespărțit, sunt un tot întreg, astfel, numai prin vindecare simultană putem obține rezultate durabile.
În timpul ședințelor cosmoenergetice, pacientul se purifică atât de bolile de pe corpul fizic cât şi de problemele cotidiene. Soarta, sănătatea, succesul, bunăstarea materială sunt stâns legate unele de altele. Omul este un tot unitar, un mecanism organic complex. Orice afecțiune, durere, nenorocire, îmbolnăvire reprezintă un SEMNAL ce vine de la SISTEMUL care guvernează omul.
Este un “strigăt de ajutor“, o alarmă că acest sistem complex numit OM nu funcţionează corect, prin urmare se impune urgent să se identifice sursa ce a generat disfuncţionalitatea. Indiferent de boală, este necesară vindecarea OMULUI ÎN ÎNTREGUL SĂU. Sănătatea și soarta sunt legate una de alta, influenţându-se reciproc. Un om bolnav nu poate fi fericit pe deplin, iar unul nefericit nu poate fi în totalitate sănătos.
Încă din primele minute ale ședinței cosmoenergetice, după ce este supus fluxului energo-informațional, acesta va începe REGLAREA ENERGETICĂ a tuturor acelor mecanisme fine care răspund de funcționarea corectă a omului în întregul său, începe procesul prin care se înlătură toate blocajele instalate de-a lungul timpului în corpurile energetice și cele informaționale. Omul nu reprezintă doar ceea ce percepem noi cu ajutorul ochilor, ci mult mai mult. Doar 20 % din energia necesară funcționării echilibrate a organelor umane vine din alimente și lichide. Restul de 80 % vine din energie ce ne este furnizată de cele trei corpuri energetice care ne înconjoară pe fiecare dintre noi, corpuri cu vibrație proprie, cu scopuri precise, și, cel mai important, cu sarcina de a ne furniza energia noastră vitală. Aceste corpuri formate din energie fină sunt poziționate în jurul corpului fizic. Primul corp energetic este numit Corpul Eteric, se află în imediata apropiere de corpul fizic și datorită vibrației sale mai scăzute poate fi perceput vizual de 90 % ditre oameni. Urmează Corpul Astral, care se activează în timpul somnului, ajutând la refacere; Corpul Mental – răspunde în principal de energia pe care o cedăm noi prin activitățile noastre sociale. Menținerea echilibrului energetic depinde de puritatea și mărimea acestor corpuri energetice. Puritatea corpurilor energetice o obținem prin polarizarea pozitivă a energiei, realizată prin gândirea pozitivă. Mărimea corpurilor este importantă deoarece, cu cât corpul energetic este mai mare, cu atât mai multă energie vitală poate fi depozitată – energie necesară realizării scopurilor noastre, atât sociale cât și spirituale.
De regulă, în Univers, energia este folosită pentru a transmite informația la distanță. În universul numit OM, corpurile energetice creează o punte de legătură între Corpul Fizic și Corpurile informaționale: Corpul Carmic (cauzal), Corpul Intuitiv (memoria sufletului) și Corpul Spiritual (legatura omului cu Creatorul).
Toată informația necesară nouă pentru a ne realiza programul pe acest pământ, se află în noi înșine, în conținutul celor trei corpuri informaționale. Energia acestor corpuri este pură, cu o vibrație foarte înaltă. În momentul în care omul își crește vibrația, obține un acces facil la informațiile date, devine conștient ce are de făcut și ce are de schimbat în viața sa.
Este suficient ca o persoană să participle la un singur Curs de Cosmoenergetică, iar pe lângă informațiile necesare va beneficia, în cadrul celor 5 ședințe COSMOENERGETICE terapeutice, de posibilitatea REALĂ de purificare a Corpurilor Energetice și a celor Informaționale. Datorită purificării energetice realizate de fluxul energo-informațional, în majoritatea cazurilor, s-a observat o dublare a mărimii corpurilor energetice. Cei mai conștiincioși cursanți, prin dorința lor de purificare, reușesc să realizeze rezultate extraordinare prin mărirea de 500% a propriilor corpuri energetice. Pentru ei, după curs, orice dorință este realizabilă, deoarece au energia necesară pentru ca orice vis să devină realitate. Mai mult, prin purificarea Corpurilor Informaționale, orice dorință va fi conformă programului de viață și va transforma viața în ceea ce trebuie/e dat să fie.
Progresor Internațional în Cosmoenergetică,
Andrei Cotruță
Blog
Terapia Cosmoenergetică – Sursa realizării dorințelor tale
Citește totul despre: abundenta materiala, campuri energoinformaționale, conceptii, COSMOENERGETICA, cosmoenergia, cosmoenergie, curs de cosmoenergetica, dorinte implinite, echilibru, energia ta, energii, Prima școală de Cosmoenergie Clasică din Romania, schimbare, spiritualitate, terapii energetice
Încarc vizualizarea.
- Nu există alte evenimente viitoare.
- Nu există alte evenimente viitoare.
Calendarul Evenimente
L lun
Ma mar
Mi mie
J joi
V vin
S sâm
D Dum
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
0 evenimente,
- Nu există alte evenimente viitoare.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.
- Nu există evenimente în această zi.