Terapia cosmoenergetica

Cosmoenergia este o denumire generică a terapiilor ce folosesc energia canalelor cosmice pentru vindecarea omului în întregul său. Procedura terapeutică presupune activarea canalelor energetice şi tratarea problemelor pacientului, atât la nivel fizic cât și la nivel spiritual. Cei care apelează la vindecarea cu ajutorul canalelor energetice trebuie să cunoscă faptul că terapiile cosmoenergetice nu vindecă un organ al corpului uman, separat de celelalte organe, nu rezolva o singura problemă, ci vindeca ÎN TOTALITATEA SA OMUL, cu toate problemele sale, atât cele fizice cât şi cele de suflet, pentru că SĂNĂTATEA şi SOARTA sunt de nedespărțit, sunt un tot întreg şi numai prin vindecare simultană putem obține rezultate durabile.

În timpul terapiei cosmoenergetice, pacientul se purifică atât de bolile cu care vine cât şi de problemele cotidiene. Soarta, sănătatea, succesul, bunăstarea materială sunt stâns legate unele de altele. Omul este un tot unitar, un mecanism organic complex. Orice afecțiune, durere, nenorocire, îmbolnăvire nu reprezintă decât un SEMNAL ce vine de la SISTEMUL ce guvernează omul. Este un “strigăt de ajutor“ că acest sistem complex numit OM nu funcţionează corect, prin urmare se impune ca urgent să se identifice sursa ce a generat disfuncţionalitatea. Indiferent de boală, trebuie să vindecăm OMUL ÎN ÎNTREGIME.

Sănătatea și Soarta sunt legate una de alta influneţându-se reciproc – un om bolnav nu poate fi fericit și unul nefericit nu poate fi în totalitate sănătos.

Cosmoenerget,

Andrei C.

Citește totul despre:

Lasă un răspuns

Calendar of Events

L lun

Ma mar

Mi mie

J joi

V vin

S sâm

D Dum

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

0 events,

NEWSLETTER

Fii primul care află de
noile postări și reduceri!