Misterele egregorului banilor

Cu toții trăim în lumea EGREGORILOR. Unii dintre noi cunoaștem acest mic detaliu și reușim să-l exploatăm în favoarea noastră, dar alții trăiesc o viață fără să fie conștienți de cine sau ce le influențează în mod subtil viața. Fiecare ființă care emană energie este capabilă să creeze egregore sau dimpotrivă, să devină adepții egregorilor. Dacă aruncăm o privire în natură putem observa multitudinea egregorilor ce stabilesc reguli stricte de conduită energetică ce cu greu pot fi explicate de oamenii de știință. Amintim aici conviețuirea colectivă a furnicilor, albinelor, bacteriilor, păsărilor călătoare, bancurilor de pești etc.
Termenul de EGREGOR nu este o apariție nouă, inventată peste noapte de ezoterici, îl putem găsi și în limba greacă – egregoros; având sensul de observator, supraveghetor sau chiar păzitor. Originile sale sunt și mai vechi, de exemplu, în ebraică îl găsim sub forma – pronunțat “eir” și cuprinzând trei litere puternice pentru mistica iudaică – “ayin”, “yod”, “reish”. Traducerea sensului acestui cuvânt mistic a constituit mult timp o controversă, dar regăsim și aici interpretări care sugerează același termen de observator – păzitor, uneori asociat cu o calitate cvasiangelică sau observator mistic din lumea ireală.
Interacțiunea EGREGORULUI cu adepții săi este într-un mod MIRACULOS prezentată grafic de catre pictorul ortodox de icoane M. Vrubeli, care în anul 1884 a pictat în ulei fresca ” Pogorârea Sfântului Duh asupra apostolilor”, operă de artă ce o putem admira și în prezent în biserica Sf. Kiril din Kiev (Ucraina). Imaginea este uluitoare prin luxul de amănunte prezentate. Întregul proces de conectare la Egregorul dat se face sub suprevegherea a doi prooroci ( Ilie și Moise ) , ADEPȚII EGREGORULUI fiind o combinație între personajele biblice prezentate cu chipurile unor persoane reale din acele timpuri, respectiv Apostolul Matei – reprezentat prin preotul paroh Piotr Orlovski , Apostolul Iacob –prin arheologul M. Gorșkevici, Maica Domnului – medicul M. Erșova , Apostolul Ioan – protopopul P. Lebențev și în final Apostolul Luca – însuși pictorul M. Vrubeli. Nu putem nega ceea ce este evident, Egregorul reprezinta o uniune a lumii spirituale cu lumea reală pentru ca adepții săi să primescă avantaje, în cazul nostru avantajul primit este posibilitatea de a se înțelege între ei, chiar dacă vorbesc diferite limbi.

La Egregor s-au referit în lucrările lor oculte templierii, rozicrucienii sau chiar lojile masonice spiritualiste.
Egregorul, ca entitate energetică, a fost studiat și analizat mai mult la începutul anilor 1900 de către Carl Gustav Jung (1875-1961), om de știință elvețian ce a practicat medicina, psihologia și psihiatria, fiind recunoscut ca fondatorul psihologiei analitice. Dacă în ocultism majoritatea foloseau termenul de EGREGOR, în psihologie Carl Gustav Jung, în anii 20 a secolului trecut, pentru a masca denumirea de Egregor și a delimita ocultismul de psihologie, a introdus termenul de ” INCONȘTIENTUL COLECTIV”. Carl Gustav Jung considera, de asemenea, că inconştientul este format din inconştientul personal (idei şi sentimente reprimate care se manifestă de-a lungul vieţii individului) şi inconştientul (subconstientul) colectiv (acele sentimente, idei şi amintiri moştenite şi împărtăşite de întreaga umanitate).
Cel mai interesant aspect al cercetărilor omului de știință elevețian a fost acela de a descoperi corelarea între Egregor și psihicul uman, cunoscut de specialiști ca fiind codurile egregorilor. Este deja analizată pe larg teoria conform căreia Egregorul interacționează cu omul prin intermediul psihicului acestuia, speculând la maxim sistemul nervos central al omului fără acordul expres al acestuia. (Mă întreb retoric, unde a dispărut liberul arbitru?).
Analiza biografiei lui Carl Gustav Jung ne prezintă un cercetător care între anii 1921 și 1938 întreprinde călătorii de studii în Africa de Nord, în lumea arabă, la indienii pueblo din Arizona și India, studiile axându-se în principal pe cercetarea ocultismului decât a psihologiei.
La fel de interesant este și aspectul prin care, odată aflate codurile Egregorului, Carl Gustav Jung nu a mai prezentat niciun material care să divulge secretele acestei interacțiuni.
Ideile prezentate de Carl Gustav Jung despre Inconștientul Colectiv (EGEREGOR) au fost preluate de marii scriitori de literatură motivațională. Structura și codurile Egregorului Afecerilor sau a Egregorului Abundenței Materiale au fost folosite cu succes în lucrările sale de către părintele literaturii motivaționale Napoleon Hill (1883-1970), de către Dale Breckenridge Carnegie (1888- 1955) care în cartea sa ”How to Win Friends and Influence People” folosește intens promovarea teoriilor de construire, menținere și interacțiune cu Egregorul, chiar dacă sunt ”mascate” sub diferite forme literare.Napoleon Hill, în lucrările sale, spune un adevăr incontestabil precum că ” majoritatea surselor din care poate fi dobandită puterea (banii) sunt conduse de Inteligența Infinită ” și deloc surprinzător dă definiția acestei Inteligențe Infinite ca fiind coodronarea mentală a două sau mai multe persoane în armonie totală, pentru atingerea unui obiectiv bine difinit. Se poate observa clar că acestă difiniție este identică cu difiniția EGREGORULUI.
Pentru cei interesați de acest subiect vă recomand să urmăriți cu alți ochi prezentările realizare de Anthony Robbins (n.1960) fiind cunoscut la nivel mondial ca un antrenor motivațional de mare succes, instructor financiar personal și autor de cărți pentru dezvoltare personală. Cu toții au un numitor comun, folosesc la maximum teoria Egregorului și speculează energia mulțimii în folosul lor. Revenind la noțiunea de egregor, folosită în antichitate, acela de observator mistic din lumea ireală, putem ușor aplica această amprentă energetică persoanelor de mai sus, ei au reușit să-și creeze propriul egregor, având la bază codurile de interacțiune a egregorilor.
Analizând mai in detaliu Egregorul Abundenței Financiare, vă pot spune, că el face parte din categoria Egregorilor atipici, fiind în aceeași măsură și egregor și ”energie pură”. Întotdeauna enegia pură a fost folosită de oamenii culți pentru îndeplinirea propriilor dorințe. Egregorul Abundenței Financiare apare ca o zână bună care te întreabă ce dorință ai și cu bagheta ei magică transformă dorințele în realitate.
Secretele construcției Egregorilor, codurile de interacțiune, atât între adepți cât și între egregore diferite și multe alte informații sunt pe larg analizate în BUSINESS Training-ul în Frecvențele energo-informaționale – ”Latura energetică a banilor”, organizat în România de Asociația ENERGIA TA.

Progresor Internațional în Cosmoenergetică,
Formator, Cotruta Andrei

Lasă un răspuns

Calendarul Evenimente

L lun

Ma mar

Mi mie

J joi

V vin

S sâm

D Dum

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

0 evenimente,

NEWSLETTER

Fii primul care află de
noile postări și reduceri!